Google Calendar


Sunteti atat de uituci incat uitati sa va puneti un memento pe telefon pentru a va putea aminti sa va notati o intalnire? Google vine din nou in ajutorul utilizatorilor sai cu serviciul Google Calendar, disponibil si in Romania si utilizabil cu orice retea de telefonie. Privind serviciul un pic mai atent, 2 notiuni sar in ochi: primim sms-uri de la Google si aceste lucru se intampla pe gratis.
Nu lasati imaginea sa va induca in eroare, caci este vorba cu adevarat de un serviciu profesionist oferit de Google. Creati-va un cont sau folositi-l pe unul deja existent, cel la Gmail de exemplu si logati-va. La prima vedere pare doar un serviciu de notificare definita de utilizator, cu un numar de tabele si date calendaristice pe care le puteti selecta in caz ca nu doriti sa uitati ziua cuiva, de exemplu.Surpriza placuta vine cu o privire aruncata optiunii "settings'. Alegeti tara de origine si puneti numarul dumnevoastra de telefon pentru a primi notificari prin sms. Gandindu-ne un pic la afirmatiile presedintelui Google conform carora terminalele mobile ar trebui sa fie gratuite, aceste SMS-uri pe care le primim fara sa platim nu sunt chiar o surpriza. Cum ar fi, ca un amic sa iti foloseasca contul pentru a iti da SMS-uri gratuite, sub forma de memento-uri?